
„1001 de nopți – Cultura orientală”,
Carte veche – Carte nouă: „1001 de nopți” în pagini de patrimoniu Consiliul Județean Constanța, prin Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, invită publicul joi, 30 iulie 2026, de la ora 14:00, la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”, la vernisajul celei de-a V-a ediții a expoziției „Carte veche – Carte nouă”, un proiect dedicat patrimoniului scris și dialogului dintre marile civilizații ale lumii. Sub tema „1001 de nopți – Cultura orientală”, ediția din acest an propune o incursiune într-un univers în care cartea devine punte între epoci, popoare și tradiții. Inspirată de farmecul poveștilor orientale, expoziția reconstituie atmosfera fascinantă a lumii descrise în legendarele 1001 de nopți, invitând publicul să descopere frumusețea patrimoniului cultural prin intermediul unor volume rare, albume de artă, lucrări de iconografie, cărți de călătorie și ediții ale Coranului. „Dobrogea este locul în care Orientul și Occidentul nu s-au întâlnit întâmplător, ci au învățat să conviețuiască și să se îmbogățească reciproc. Cultura orientală face parte din identitatea acestui ținut, iar poveștile sale au puterea de a ne purta dincolo de timp, către lumi în care imaginația, spiritualitatea și cunoașterea se întâlnesc. Prin această expoziție invităm publicul să redescopere farmecul cărții ca spațiu al visării și al dialogului dintre civilizații, asemenea poveștilor din 1001 de nopți, care continuă să inspire generații întregi.”, a declarat dr. Laura Abibula Stroe, coordonatorul proiectului. Expoziția este realizată în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța, Biblioteca Universitară „Ioan Popișteanu” din cadrul Universității Ovidius din Constanța, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Uniunea Democrată a Turco-Tătarilor Musulmani din România (UDTTMR) și lanțul de librării Cărturești, reunind piese valoroase din patrimoniul documentar și cultural al fiecărei instituții. Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” contribuie cu albume dedicate artei islamice, lucrări de iconografie, volume de călătorie și ediții ale Coranului, în timp ce Biblioteca Universitară „Ioan Popișteanu” aduce în atenția publicului volume de referință, între care se remarcă „Antologie sanscrită”, în traducerea lui George Coșbuc (1907), alături de impresionante albume de artă precum „Hiroshige. One Hundred Famous Views of Edo” și „Egypt. The World of the Pharaohs”. Selecția expozițională invită vizitatorii într-o călătorie prin istoria, arta și spiritualitatea marilor civilizații orientale, dezvăluind legăturile subtile între patrimoniu, credință și creație artistică. Atmosfera vernisajului va fi întregită de un recital la saxofon susținut de Marian Gănescu, al cărui repertoriu va completa elegant experiența culturală oferită publicului. La eveniment vor participa reprezentanți ai instituțiilor organizatoare și ai partenerilor implicați în realizarea proiectului. Intrarea este liberă, iar expoziția va putea fi vizitată în perioada 30 iulie – 13 august 2026. Fiecare carte expusă spune o poveste, iar împreună ele deschid o fereastră către un Orient al cunoașterii, al frumuseții și al imaginației, unde patrimoniul continuă să inspire, iar poveștile nu încetează niciodată să ne învețe să visăm.
05 octombrie, ora 17.00 si 06 octombrie, ora 12.00