2D

Rațiune și simțire

După moartea soțului ei, doamna Dashwood, rămasă văduvă, și cele trei fiice necăsătorite ale sale ajung într-o situație disperată. Domeniul familiei, Norland Park, îi revine celei mai apropiate rude pe linie masculină, John, fiul domnului Dashwood dintr-o căsătorie anterioară.

După moartea soțului ei, doamna Dashwood, rămasă văduvă, și cele trei fiice necăsătorite ale sale ajung într-o situație disperată. Domeniul familiei, Norland Park, îi revine celei mai apropiate rude pe linie masculină, John, fiul domnului Dashwood dintr-o căsătorie anterioară. Astfel, doamna Dashwood și fiicele sale, Elinor, Marianne și Margaret, nu au de ales și trebuie să se mute la modesta Barton Cottage, aflată la o oarecare distanță. Mutarea este deosebit de dureroasă pentru Elinor, fiica cea mare, care, fără să vrea, s-a îndrăgostit de chipeșul și rezervatul Edward Ferrars, cumnatul lui John Dashwood, venit de curând să-și viziteze rudele la Norland.

Marianne face tot posibilul să-și consoleze sora, însă propria viață ia o întorsătură neașteptată după întâlnirea întâmplătoare cu fermecătorul burlac John Willoughby. Deși cei doi se îndrăgostesc nebunește, Elinor se teme că Marianne își tratează sentimentele cu prea multă ușurință și nu-l observă pe onorabilul colonel Brandon, care pare să-i fie întru totul devotat. Încercând să-și găsească drumul printre iubire, pierdere și așteptările societății, raționala Elinor și pasionala Marianne se înfruntă adesea, așa cum numai surorile o pot face. Legătura lor de nezdruncinat le ajută însă să treacă prin vârtejul mutării, al iubirii și al suferinței și să-și recapete, în cele din urmă, speranța într-un viitor fericit.

Încântător, captivant și spectaculos, filmul Rațiune și simțire îi are în distribuție pe Daisy Edgar-Jones, Esmé Creed-Miles, Caitríona Balfe, Frank Dillane și Herbert Nordrum, alături de George MacKay și Fiona Shaw. Bazat pe romanul lui Jane Austen și adaptat pentru marele ecran de Diana Reid, filmul este regizat de Georgia Oakley. Producătorii filmului Rațiune și simțire sunt Tim Bevan, Eric Fellner, India Flint și Jo Wallett.

‍

Trailer oficial al filmului:

Acum în cinema: