Aripile Reginei Maria

Aripile Reginei Maria

Aripile Reginei Maria

Expoziție omagială

bilet online

Aripile Reginei Maria Expoziție omagială | Centrul Multifuncțional ,,Jean Constantin” 29 octombrie, ora 16:00 Pentru a marca 150 de ani de la nașterea Reginei Maria, Centrul Cultural Județean ,,Teodor T. Burada” organizează, în parteneriat cu instituții și asociații culturale, expoziția ,,Aripile Reginei Maria”, un omagiu adus suveranei care a întruchipat curajul, eleganța și spiritul modern al României. Evenimentul aduce în prim-plan legătura Reginei Maria cu aviația și cu istoria Dobrogei. În 1907, la doar câțiva ani după venirea în România, Regina Maria devenea prima femeie care a zburat deasupra Dobrogei, urcând într-un balon de observație Drachen în timpul manevrelor militare de la Hașancea – Valu lui Traian. Acest gest simbolic ilustrează deschiderea reginei către progresul tehnic și modernitate. Peste ani, la Constanța, Regina Maria avea să boteze noua flotilă de hidroaviație, de unde aparatele de zbor plecau spre Balcic, la palatul său iubit. Prin gesturile sale și prin campaniile publice inițiate – în care au fost realizate medalii, insigne și chiar mărțișoare vândute pentru a strânge fonduri destinate cumpărării de avioane – Regina Maria a susținut aviația din Dobrogea, conferindu-i prestigiu și transformând-o într-o parte a indentității moderne a României. Proiectul ,,Aripile Reginei Maria” reunește imagini de epocă, documente și mărturii ce evocă aceste momente unice, alături de medalii și mărțișoare ale aviației. Publicul va putea descoperi în cadrul expoziției materiale dedicate Hidroaviației Regale, documente și fotografii despre primul zbor din Dobrogea, medalii și cărți poștale din colecția Anghel Georgian, timbre din colecția George Grigore și fotografii inedite din colecția comandorului Gheorghe Borcescu.Toate aceste exponate valoroase conturează pasiunea sa pentru inovație, dar și legătura profundă cu Dobrogea. Expoziția va fi deschisă publicului până la data de 11 noiembrie 2025. Cu ocazia acestui eveniment, Poșta Română marchează momentul jubiliar prin emiterea unei cărți poștale speciale dedicate Reginei Maria. Vizitatorii vor putea scrie și trimite această carte poștală direct din incinta expoziției, depunând-o în căsuța poștală volantă amplasată la Centrul ,,Jean Constantin”. Expoziția este organizată cu sprijinul: Centrului Cultural „Teodor T. Burada”, Asociației Filateliștilor „Tomis” Constanța, Filialei ARPIA Constanța, Poștei Române, publicației Vocea Dobrogei și Asociației „Dobrogea 150”, alături de alți parteneri culturali. Locatie: Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret ,,Jean Constantin” Data: 29 octombrie 2025 Ora: 16:00 Centrul Cultural Județean ,,Teodor T. Burada” Director General, Laura Abibula Stroe

Evenimente viitoare

1/3/2026 18:00Concert caritabil 1 martie - Ad Libitum Voices

Dedicat sprijinirii proiectului de Extindere și reabilitare a Ambulatoriului de Oncologie

5/3/2026 18:00Brâuleţul și invitaţii – spectacol de mărţișor

Un eveniment elegant, autentic românesc și energie bună, dedicat începutului de primăvară.

9/3/2026 19:30Holograf @ Constanta

O combinație perfectă de hituri clasice și melodii noi

10/3/2026 19:00De ziua ta, mamă!

Un turneu național dedicat emoției, recunoștinței și celebrării femeii, mamei și tradițiilor românești.

11/3/2026 19:00Nițel prea infidel

Cu: Luminița Bucur, Maria Radu, Oleg Apostol

16/3/2026 19:00RO ALERT – Atenție, vin urșii!

Micutzu, Geo Adrian, George Dumitru și Alex Ioniță pornesc într-un turneu care ridică nivelul de umor la maximum