Ziua Imnului Național

Ziua Imnului Național

Ziua Imnului Național

BuradArt ediția a III-a

bilet online

În data de 28 iulie 2025, Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” organizează a III-a ediție a „BuradArt – Ziua Imnului Național”. Spectacolul va marca Ziua Imnului Național al României, simbol al unităţii Revoluţiei Române de la 1848, sărbătorită în fiecare an pe 29 iulie, dată la care, în anul 1848, ”Desteaptă-te, române!” a fost cântat pentru prima dată în parcul Zăvoi din Râmnicul Vâlcea. Ziua Imnului Naţional al României a fost instituită în anul 1998, prin Legea nr. 99/1998, care prevede că această zi va fi marcată de către autorităţile publice şi de către celelalte instituţii ale statului, prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative cu caracter evocator şi ştiinţific, în spiritul tradiţiilor poporului român, precum şi prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne. ”BuradArt – Ziua Imnului Naţional” va aduce în atenția publicului un program cultural-artistic atractiv și complex, în care se regăsesc fascinante capodopere muzicale, cunoscute și îndrăgite, din repertoriul național și internațional. Pe scena Centrului Multifuncțional Educativ pentru Tineret ,,Jean Constantin’’ vor evolua unii dintre cei mai apreciați artişti constănţeni, a căror activitate se desfăşoară pe scenele de operă naţionale, cât şi internaţionale. Evenimentul va începe la ora 18:30 și îi va aduce pe scenă pe Laura Eftimie - soprana în cadrul Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”, Doru Iftene tenor în cadrul TNOB „Oleg Danovski” și profesor de cando clasic în cadrul Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” , basul Mihai Teodoru, profesor de pian în cadrul instituției, pianista Natalia Gribinic și Anișoara Donighevici - artist instrumentist la Ansamblul Folcloric Profesionist „Brâulețul” din cadrul Centrului. Alături de artiştii profesionişti vor participa și o parte din cursanții Centrului: Persida Matei, Costin Mocanu, cursanți ai clasei de canto clasic, profesor coordonator: Doru IFtene; Adriana Alexia Luchian, cursantă a clasei de pian, profesor coordonator: Ancuța Simion; Filip Andrei Oprea, clasa pian, profesor Mihai Teodoru. Acompaniamentul muzical va fi susţinut de pianista Natalia Gribinic, maestru acompaniator, de peste 20 de ani, la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”. Aceasta va susţine suportul muzical pe pianul de concerte Boston ce face parte din mult apreciata marcă Steinway & Sons, care se află în dotarea Centrului Cultural Judeţean Constanţa „Teodor T. Burada”. La vioară i se va alătura Anișoara Donghevici. Evenimentul va aduce în prim plan cunoscute și apreciate lucrări muzicale din sfera artei lirice. Manifestarea are ca scop marcarea Zilei Imnului Național al României. Prezentatoarea acestui eveniment de înaltă ținută cultural-artistică va fi actriţa Ana-Maria Ştefan. Publicul de la malul mării, de toate vârstele, este așteptat luni, 28 iulie, de la ora 18:30, în sala Centrului Multifuncțional Educativ pentru Tineret ”Jean Constantin’’, la acest spectacol special, pentru a sărbători așa cum se cuvine, cu emoție și bucurie, Ziua Imnului Naţional. Accesul la eveniment este gratuit în limita locurilor disponibile

Evenimente viitoare

22/7/2025 18:00Tur cultural

Case celebre din Constanța veche

24/7/2025 20:45Seri de Film pe Plaja ZOOM

🎬 Continuăm sezonul de vară la @zoombeachbar cu două seri de cinema sub stele!

13/8/2025 19:00Divorț în ziua nunții

O comedie în premieră națională, direct de pe Broadway.

20/8/2025 19:00Mihai Bobonete - Life is Life

Mihai Bobonete si Mihai Rait pornesc din nou la drum!